CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1284 / 2014

Dosar nr. 1329 / 2014

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.902/2005 privind înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”  

 

Analizând proiectul de Hotărâre pentru  modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.902/2005 privind înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.175 din 19.11.2014,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.902/2005 privind înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu modificările și completările ulterioare.

2. La pct.1, în textul propus pentru art.1 alin.(2), este necesară redarea completă a adresei din municipiul București la care Institutul își are sediul.

Totodată, substantivul „Municipiului” din  sintagma „are sediul în Municipiului București”, din partea finală, trebuie redat cu inițială mică.

3. Întrucât pct.2 și 4 vizează intervenții asupra aceluiași articol, este necesară comasarea acestora într-un singur punct, cu următoarea parte dispozitivă:

„2. La articolul 4, literele h) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:”.

Pe cale de consecință, pct.4 se va elimina, iar pct.5-8 vor fi renumerotate. Referitor la textul propus pentru lit.k), pentru corectitudinea redactării, acesta trebuie să debuteze cu sintagma „inițiază prin Secretariatul General al Guvernului”.

4. La pct.3, la partea introductivă a  art.41, expresia „la art.4 literele  f) și h)” trebuie redată astfel: „la art.4  lit.f) și h)”.   

Totodată, în textul propus pentru art.41 enumerările trebuie marcate sub forma a), b), c).

La lit.a), este necesară redarea in extenso a abrevierii „max.” din sintagma „max. 100 persoane.”.

5. La pct.6 și 7, pentru rigoarea redactării, este necesară reformularea părților dispozitive,  astfel:

„6.- După alineatul (1) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alin.(11), cu următorul cuprins:”.

„7. Alineatul (4) al articolului 7 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

6. Pentru unitatea redactării, anexa proiectului trebuie marcată astfel:

 „Anexă

 (Anexa  la Hotărârii Guvernului nr.902/2005).

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.1284/20.11.2014